Cu o carieră de peste șapte decenii, Geta Brătescu (1926, Ploiești — 2018, București) s-a stabilit ca una dintre cele mai importante voci de pe scena artei contemporane românești, lăsând în urmă un corp de opere atât de bogat, pe cât de complex din punct de vedere conceptual. A studiat literatura și artele vizuale sub îndrumarea profesorilor George Călinescu și Camil Ressu, ambii figuri influente în dezvoltarea practicii sale artistice, fie că este vorba de activitatea sa literară sau de ilustrator și designer grafic, sau experimentarea continuă în diverse medii: de la desen la multipli, de la tapiserie, colaj și obiecte la performance, fotografie și video. Cu excepția tapiseriei, pe care ea — aproape programatic — a lăsat-o în urmă (percepând o distanță prea mare între imaginație, viziune și momentul finalizării lucrării), restul instrumentelor ei au fost păstrate în viață, alături de o precizie conceptuală pentru formarea universului ei vizual.

O privire înapoi — îndreptată atât spre propriul ei sine, cât și spre istoria culturală care i-a modelat bogatul fond intelectual — și una dintre cele mai puternice afirmații ale Getei Brătescu, evidențiind credo-ul ei artistic "La început a fost desenul” oferă un punct de acces la un corp de lucrări în care mai multe medii de lucru sunt supuse logicii experimentării, în timp ce desenul păstrează continuu virtuțile unui proces mental ordonat, esențializat până la linie. Actul de prefigurare, prin capacitatea minții de a gândi în imagini, înainte de a lăsa mâna să canalizeze expresia formală care tinde spre acel „echilibru între sugestie și concept”, alături de calitatea dinamică a desenului, în acest sens particular, sugerează complexitatea mișcării în spațiul unui laborator cu adevărat viu: „studioul mental”. Pentru Geta Brătescu, imaginile fixe devin „vehiculele” care garantează trecerea prin acest spațiu, nu departe de ceea ce Aby Warburg a formulat ca „Bilderfahrzeuge” [vehicule de imagine], instanțe vii, deschise și transformatoare permanente ale memoriei, fie individuale sau colective. Reprezentarea care dobândește acest statut este rezultatul uneori neașteptat al unui proces care nu mai respectă o logică liniară (în raport cu istorie/cronologia sau la redarea nemediată a realităților etc.), ci provine dintr-un teritoriu fertil, practic nelimitat.

Expoziția „La început a fost desenul” oferă o perspectivă asupra universului Getei Brătescu, ghidată de unele dintre temele și explorările sale centrale, într-o selecție care reunește un volum substanțial de lucrări, create începând cu anii 1960, inclusiv desene și colaje din ultimii ani ai carierei sale. La fel ca jocul liber dintre memorie și imaginație pe care o evocă, acest colaj de fragmente recompune una dintre posibilele redări ale identității sale artistice — un portret inevitabil incomplet, dar unul care ne invită să descoperim, pas cu pas, una dintre personalitățile care au lăsat o amprentă puternică asupra artei contemporane românești. Și pentru care desenul era în același timp un proces, o formă de scriere, o stare de a fi, un dans și uneori un cântec (al liniei), un joc (serios), semnul suprem al expresiei și expresivității artistice, indisolubil legat de o anumită mobilitate a spiritului, niciodată izolată, ci parte a unui întreg care a fost pus cu pricepere de artist într-un spațiu liber.